Relația dintre Turcia și Azerbaidjan, definită istoric prin formula „o singură națiune, două state”, traversează o perioadă de tensiuni diplomatice semnificative. Absența președintelui azer Ilham Aliyev de la summitul Organizației Statelor Turcice de la Ankara, deși acesta fusese invitat personal de Recep Tayyip Erdoğan, a servit drept semnal clar de distanțare. În locul liderului azer, Baku a trimis ministrul de Externe, Jeyhun Bayramov, în timp ce Aliyev a ales să rămână în țara sa pentru un eveniment organizat de FIFA.
Unul dintre punctele de conflict este interpretarea victoriei militare din Nagorno-Karabah. În timp ce Ankara a oferit instruire, echipamente și sprijin diplomatic, Ilham Aliyev a declarat la un congres al partidului Noul Azerbaidjan că țara sa a acționat singură și că toate armele au fost achiziționate de la furnizori externi. Această poziție vine după ce Erdoğan a menționat implicarea Turciei în Karabah, o declarație care a provocat nemulțumire la Baku, insistând Ministerul Apărării din Azerbaidjan că niciun militar străin nu a participat la lupte.
Tensiunile sunt alimentate și de parteneriatele strategice ale Baku-ului cu alte puteri. Azerbaidjanul menține relații militare și energetice strânse cu Israelul, în contrast cu poziția critică a lui Erdoğan față de guvernul israelian. De asemenea, Baku a semnalat o apropiere de India, primind ministrul de Externe, Subrahmanyam Jaishankar, într-o primă vizită după opt ani. Aliyev a apărat relația cu Israelul, argumentând că nici Palestina nu a oferit sprijin Azerbaidjanului în timpul conflictului cu Armenia, subliniind dreptul de a alege partenerii strategici.
Paralel, relația cu Rusia pare să intre într-un nou impuls de cooperare. Vicepreședintele companiei SOCAR, Elșad Nasirov, a anunțat la Moscova intenția Azerbaidjanului de a reia achizițiile de gaze naturale de la Gazprom. Acest pas urmează unei perioade de tensiuni după un accident aviatic în decembrie 2024 și unei declarații comune din aprilie 2026 prin care cele două state au stabilit modalități de despăgubire. Această recalibrare indică o schimbare în echilibrul dintre influența turcă și cea a Kremlinului în regiune.
Conflictul de valori este vizibil și prin problemele interne, precum restricțiile privind vălul islamic în școli, care au generat critici din partea cercurilor turcești. În paralel, decizia de a reîncepe achizițiile de gaze rusești modifică rolul Azerbaidjanului ca alternativă energetică pentru Europa. Într-un context geopolitic instabil, Baku pare să navigheze între necesitatea de a menține alianța istorică cu Turcia și dorința de a consolida relațiile cu Moscova și partenerii din Orientul Mijlociu.
Geopolitica Caucazului de Sud este influențată de competiția dintre marile puteri pentru controlul rutelor energetice și de securitatea regională. În timp ce Turcia încearcă să mențină unitatea lumii turcice, Azerbaidjanul își diversifică parteneriatele, implicând actori precum Israelul sau India. Această dinamică de recalibrare strategică are repercusiuni directe asupra stabilității în zona de frontieră dintre Europa și Asia, afectând echilibrul de putere în spațiul post-sovietic.
