Strategiile politice promovate de Marine Le Pen și Alice Weidel vizează o transformare profundă a Uniunii Europene, trecând de la ideea de ieșire din bloc către o dezmembrare internă. Obiectivul principal este transformarea UE într-o alianță de state naționale slabe, care să nu mai poată acționa colectiv. Această abordare riscă să lase continentul vulnerabil în fața marilor puteri globale, reducând capacitatea de apărare și de negociere a Europei.
Marine Le Pen, lidera partidei Adunarea Națională, propune o reducere drastică a contribuției Franței la bugetul UE, cu 60% pe parcursul unui mandat de cinci ani. De asemenea, ea dorește eliminarea rolului Bruxelles-ului în inițierea politicilor comune pentru cele 27 de state membre. Această strategie de a goli instituțiile de conținut urmărește transferul puterii înapoi către capitalele naționale, paralizând deciziile comune prin blocaje administrative și financiare.
Alice Weidel, conducătoarea partidului Alternativa pentru Germania (AfD), propune un „nou acord pentru Europa” care ar viza desființarea alegerilor pentru Parlamentul European. Planurile sale includ obținerea unor derogări specifice pentru Germania în domenii critice, precum migrația, apărarea și împrumuturile comune. Proiectul ei de „Europă a națiunilor” ar reduce resursele și autoritatea instituțiilor europene, transformând UE într-o structură formală, dar lipsită de putere reală.
Fragmentarea propusă de aceste lideri ar putea servi interesele unor actori precum Vladimir Putin, Xi Jinping sau Donald Trump. O Europă divizată ar fi un adversar mai ușor de intimidat pentru Moscova și ar avea o capacitate redusă de a apăra interesele comerciale în fața Beijingului. De asemenea, o Uniune slăbită ar putea reduce autonomia continentului în raport cu Washington, în funcție de direcția politicii americane.
Riscul de erodare progresivă a proiectului european este accentuat de faptul că aceste idei circulă în partide care conduc în sondaje în Franța și Germania. Alice Weidel a indicat anul 2029 ca fiind momentul critic în care o masă de lideri ostili integrării ar putea începe dezmembrarea proiectului comunitar. Dacă statele-cheie adoptă aceste viziuni, Uniunea ar putea rămâne existentă pe hârtie, dar ar deveni incapabilă să ia decizii strategice.
Contextul geopolitic actual este marcat de tensiuni între marile puteri și de reevaluarea pozițiilor față de partenerii externi. Recent, Franța și Germania s-au opus propunerilor privind statutul de „membru asociat” pentru Canada, pe fondul tensiunilor cu Donald Trump. Aceste dinamici subliniază dificultatea de a menține o unitate strategică în momentul în care marile puteri europene adoptă poziții divergente sau de retragere din cadrul cooperării internaționale.
