Conceptul de NATO 3.0, propus de Elbridge Colby, subsecretarul Apărării pentru politică, vizează o reechilibrare fundamentală a alianței prin reducerea angajamentelor convenționale ale Statelor Unite în Europa. Această strategie presupune ca statele europene să preia responsabilitatea principală pentru apărarea teritorială a continentului, în timp ce Washingtonul își concentrează resursele în regiunea Indo-Pacific. Totuși, această abordare riscă să fragmenteze pilonii de descurajare, separând forțele militare clasice de garanția nucleară oferită de SUA.
Implementarea acestui plan implică reduceri semnificative ale efectivelor americane pe teritoriul european. Departamentul Apărării a anunțat deja retragerea a aproximativ 5.000 de soldați din Germania și anularea desfășurării unui batalion de atac cu rază lungă de acțiune. În România, brigada rotativă americană s-a întors acasă fără înlocuitori, iar estimările sugerează că între 25.000 și 40.000 de soldați ar putea părăsi Europa. Washingtonul intenționează, de asemenea, să reducă Modelul de Forțe NATO cu o treime până la jumătate.
Reducerea capacităților convenționale vizează și un număr considerabil de resurse tehnologice și navale. Planurile includ diminuarea numărului de aeronave și nave de război disponibile în caz de criză, inclusiv un portavion, avioane de recunoaștere și zeci de avioane F-16 și F-15E. De asemenea, se ia în considerare reducerea cu jumătate a aprovizionării actuale cu drone MQ-9 înarmate aflate în Europa. Această retragere ar putea lăsa Europa vulnerabilă în fața unor conflicte de înaltă performanță.
Pentru a compensa lipsa forțelor convenționale, se propune extinderea prezenței nucleare americane. Elbridge Colby a asigurat că Washingtonul va menține factorul de descurajare nucleară extinsă, evaluându-se posibilitatea extinderii bazelor de aeronave cu dublă capacitate și desfășurarea de focoase nucleare în Polonia și statele baltice. Această strategie încearcă să demonstreze rezistența umbrelei nucleare, însă experții avertizează că separarea acestui domeniu de cel convențional este nerealistă în practică și poate complica gestionarea escaladării.
Dependența Europei de capacitățile de atac ale SUA rămâne o problemă critică de securitate. Anularea desfășurărilor de rachete hipersonice Tomahawk și Dark Eagle subliniază lacuna tehnologică actuală. Institutul Kiel estimează că Europa va avea nevoie de cel puțin trei până la cinci ani pentru a dezvolta astfel de capacități proprii, presupunând finanțarea necesară. Fără sprijinul american pentru rachetele cu rază lungă de acțiune, continentalul nu va putea gestiona eficient un conflict convențional de mare intensitate cu Rusia.
O provocare majoră a acestui model este riscul de proliferare nucleară în cadrul alianței. Dacă sentimentul de vulnerabilitate crește, state precum Polonia ar putea căuta propriile capacități nucleare, așa cum a sugerat Donald Tusk. În paralel, Franța și Regatul Unit își consolidează cooperarea prin grupuri directorale nucleare independente. Această tendință de autonomizare europeană ar putea duce la pierderea influenței strategice a Washingtonului asupra proceselor de planificare și decizie din cadrul NATO.
