Germania, Franța și alte șase state membre ale Uniunii Europene manifestă opoziție față de utilizarea denumirii de „membru asociat” pentru a descrie relațiile dintre UE și Canada. Această dispută lingvistică și politică apare în cadrul negocierilor pentru o declarație comună care vizează stabilirea unor domenii de cooperare profundă. Discuțiile au loc în contextul pregătirilor pentru summitul UE–Canada de la Montreal, programat pentru perioada 29–30 octombrie, moment în care se încearcă definirea unui nou cadru de parteneriat.
Obiecțiile principale ale capitalelor europene vizează modul în care este etichetată relația înainte de a fi clarificat conținutul concret al acesteia. Diplomații au subliniat că Germania depune cele mai mari eforturi pentru eliminarea termenului din proiectul de declarație, în timp ce Franța, Italia și Belgia au exprimat scepticism față de această formulare. Criticile vizează faptul că președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a propus această etichetă fără a consulta în prealabil guvernele naționale, generând confuzie politică.
Bernd Lange, președintele Comisiei pentru comerț a Parlamentului European, a confirmat interesul UE pentru o cooperare strânsă cu Canada, dar a declarat că nu ar folosi termenul de „membru asociat”. El a explicat faptul că această denumire lasă prea mult loc de interpretări eronate, fiind confundată cu alte forme de parteneriat existente, precum acordurile de asociere. Această problemă de comunicare arată dificultatea de a integra un partener transatlantic într-un sistem de reguli conceput pentru vecinii europeni.
Din punct de vedere juridic, Canada nu poate deveni membru formal al UE, deoarece documentele fondatoare limitează acest statut geografic la Europa. Diferența de model este semnificativă, deoarece aranjamentele actuale cu Elveția sau Regatul Unit se concentrează pe accesul la piața internă, în timp ce Canada nu urmărește cele patru libertăți de circulație. Obiectivul actual este identificarea unor domenii practice, precum infrastructura de cabluri submarine sau materiile prime critice, înainte de a decide necesitatea unor noi tratate formale.
Procesul de evaluare va include analiza implicării Canadei în programe precum Horizon Europe și Erasmus, precum și investițiile din fonduri de pensii. Dacă criteriile sunt îndeplinite, Canada ar putea deveni primul partener cu un statut de acest fel, un experiment care ar putea rămâne unic. Planul de cooperare vizează șase domenii prioritare, iar progresele vor fi analizate după șase luni, urmând ca o evaluare completă să fie prezentată la următorul summit UE–Canada, care va fi organizat pe teritoriul european.
Consolidarea relațiilor cu Canada se înscrie într-un context de recalculare strategică pentru ambele părți. Pentru Ottawa, diversificarea parteneriatelor este necesară pentru a reduce dependența de comerțul cu Statele Unite, accentuată de presiunile politice din Washington. Pentru Uniunea Europeană, un parteneriat mai robust cu Canada reprezintă o componentă a eforturilor de gestionare a presiunilor geopolitice exercitate de Statele Unite, China și Rusia, oferind un cadru politic distinct pentru securitate și economie.
