Fostul președinte Traian Băsescu a declarat că nu consideră că Vladimir Putin dorește un conflict direct cu NATO, argumentând că Rusia întâmpină dificultăți majore în susținerea războiului din Ucraina. Conform fostului șef al statului, Rusia nu are capacitatea de a atinge obiectivele militare stabilite în Ucraina, ceea ce face ca un război cu alianța militară să nu fie în interesul Kremlinului. Totuși, Băsescu subliniază că tensiunile rămân ridicate în zona maritimă.
În prezent, se observă o luptă pentru controlul rutelor maritime, unde navele care pleacă sau vin din porturile ucrainene sunt ținte ale Rusiei. În același timp, Ucraina vânează navele care se îndreaptă către Crimeea sau către Marea Azov. Băsescu a precizat că NATO ar putea interveni doar până la limita apelor teritoriale ale României, fără a avea obligația sau dreptul de a interveni dincolo de această limită, evitând astfel o ciocnire directă cu Federația Rusă.
Pentru a preveni conflictele viitoare, Traian Băsescu propune ca, după încheierea războiului, statele riverane să stabilească drepturile și obligațiile prin crearea unei convenții a Mării Negre. Această inițiativă ar trebui să includă și o legătură cu convenția Dunării, pentru a securiza zona de interconectare dintre mare și fluviu. Fostul președinte a menționat că porturile de pe Dunăre au fost deja lovite de atacurile rusești, ceea ce impune un nou ansamblu legislativ.
Importanța strategică a regiunii este susținută și de interesele economice ale SUA, în special prin transportul de hidrocarburi din Kazahstan, Turkmenistan și Azerbaidjan către Europa. Marea Neagră servește drept arteră vitală pentru aceste resurse, prin porturi precum Constanța sau prin conducte. Băsescu a menționat că infrastructura de la Novorossiisk, care descarcă țiței pentru Europa, este protejată indirect de prezența firmelor americane, precum Chevron și EXXON, în exploatările de petrol.
Conflictul din Marea Neagră reflectă o instabilitate regională care afectează direct securitatea energetică și navigația comercială. În contextul în care porturile de pe Dunăre au devenit ținte în cadrul ostilităților, gestionarea acestui spațiu maritim devine o prioritate pentru stabilitatea economică a Europei. Această zonă rămâne un punct critic de convergență între interesele de securitate ale NATO și fluxurile de resurse naturale din Asia Centrală.
