Donald Trump pare să mizeze pe oferirea de stimulente economice pentru a convinge Rusia să încheie conflictul din Ucraina. Totuși, această strategie de tip tranzacțional riscă să încurajeze Kremlinul să continue războiul și să blocheze orice acord acceptabil pentru Kiev. În loc de presiuni economice sau militare, președintele american încearcă să demonstreze că pacea ar aduce beneficii financiare Moscovei, o abordare care ar putea agrava situația pe teren.
Abordarea actuală a administrației Trump a dus la modificări semnificative în echipa de negociere. General-locotenentul Keith Kellogg a fost retras după ce Kremlinul a criticat poziția sa favorabilă ucraineanilor, fiind înlocuit de magnatul imobiliar Steve Witkoff. Acesta din urmă, împreună cu finanțistul rus Kirill Dmitriev, a elaborat un plan care includea ridicarea sancțiunilor și readmiterea Rusiei în G7, transformând grupul înapoi în G8, însă propunerea a eșuat din cauza cerințelor teritoriale ale lui Vladimir Putin.
Relația dintre Washington și Kiev a suferit o deteriorare majoră în urma acestor tentative de negociere. Președintele Volodimir Zelenski a criticat acordurile propuse, numindu-le „un cadou de ziua de naștere pentru Putin”, în timp ce Trump a cerut înlocuirea acestuia. În acest context, administrația americană a luat măsuri precum suspendarea unor sancțiuni în temeiul Legii Lindsey O. Graham, încercând să ofere justificări economice pentru a menține Rusia la masa negocierilor.
Liderul rus pare să mizeze pe două scenarii pentru a obține o victorie. Primul implică o campanie aeriană brutală pentru a distruge infrastructura energetică a Ucrainei și a provoca prăbușirea frontului. Al doilea scenariu vizează intensificarea războiului hibrid împotriva partenerilor europi, prin atacuri cu drone sau rachete, pentru a slăbi guvernele din Europa de Est și a forța oprirea ajutorului militar acordat Kievului.
Pentru a obține un rezultat real, Trump trebuie să schimbe paradigma de la recompense la costuri. Aceasta înseamnă să convingă Rusia că prelungarea conflictului va fi mai costisitoare decât acceptarea unui armistițiu. Strategia ar trebui să includă sprijin pentru rezistența ucraineană, utilizarea activelor rusești înghețate și amenințarea cu măsuri severe, precum desemnarea Rusiei ca stat care sponsorizează terorismul, dacă atacurile afectează civilii sau statele NATO.
Istoricul relațiilor internaționale arată că oferirea de avantaje economice nu garantează renunțarea la obiective ideologice sau teritoriale. Un exemplu relevant este încercarea lui Lyndon B. Johnson de a-l convinge pe Ho Și Min să renunțe la sprijinirea insurgenței din Vietnam prin promisiuni de infrastructură. La fel ca în cazul Vietnamului, liderii care prioritizează misiuni strategice sau de reunificare nu vor ceda doar în schimbul unor beneficii financiare promise de marile puteri.
