Rusia a reluat o tactică de presiune prin care solicită retragerea infrastructurii militare a NATO din statele care au aderat la Alianță după anul 1997. Această cerere extremă vizează eliminarea trupelor și a bazelor din țări precum România, Polonia sau țările baltice. Strategia este utilizată de Kremlin ca un instrument de maximizare a mizelor în contextul negocierilor de pace de la Abu Dhabi, mutând atenția de la teritoriul ucrainean către întreaga arhitectură de securitate a Europei.
Generalul-locotenent în rezervă, Virgil Bălăceanu, explică faptul că aceste pretenții radicale funcționează ca un punct de plecare forțat pentru negocieri. Moscova ar putea renunța ulterior la cererea de retragere a NATO pentru a impune în schimb concesii majore în Ucraina. Un exemplu concret ar fi limitarea armatei ucrainene la doar 80.000 de oameni, o cifră care ar lăsa forțele de apărare ale Ucrainei la o treime din capacitatea lor anterioară, facilitând astfel expansiunea rusă spre Nistru și Dunăre.
În cazul unei astfel de retrageri, România ar intra într-o stare de vulnerabilitate strategică majoră. Deși garanțiile formale ale Tratatului de la Washington rămân în vigoare, absența prezenței aliate ar slăbi capacitatea de descurajare de la Marea Neagră. Virgil Bălăceanu subliniază că prezența forțelor din Statele Unite și Franța are un rol esențial, deoarece orice atac asupra unei baze militare românești ar fi interpretat ca un atac direct asupra acestor puteri.
Expertul militar avertizează că Rusia nu urmărește o nouă împărțire a sferelor de influență prin acorduri diplomatice clasice, ci prin slăbirea coeziunii NATO. Kremlinul mizează pe ascensiunea unor forțe politice pro-Moscova și eurosceptice în Europa pentru a extinde influența sa. Această strategie de expansiune are loc într-un context în care Statele Unite par să nu mai prioritizeze Europa ca pe o zonă vitală pentru politica lor externă, facilitând astfel creșterea influenței ruse în Est și în Centrul Europei.
Pentru a contracara aceste riscuri, Virgil Bălăceanu propune aplicarea strictă a articolului 3 din Tratatul de la Washington prin consolidarea capacităților de apărare naționale. Aceasta implică relansarea urgentă a industriei de armament, menționând necesitatea semnării contractelor pentru fabricile de la Cugir și Sadu. De asemenea, generalul insistă pe necesitatea instruirii efective a rezerviștilor și pe pregătirea teritoriului și a economiei pentru a asigura o capacitate de apărare reală, nu doar formală.
Contextul securitar european este marcat de avertismente privind necesitatea pregătirii pentru un eventual conflict direct. Secretarul britanic al Apărării a subliniat recent că Alianța trebuie să fie pregătită pentru un scenariu de război cu Rusia, asigurând protecția fiecărui centimetru de teritoriu. Această poziție oficială subliniază tensiunea crescută și importanța strategică a consolidării apărării în toate statele membre ale NATO.
