Serialul japonez Vivant, care a revenit recent pe ecrane cu un al doilea sezon difuzat de o televiziune locală, a generat controverse diplomatice și sociale. Criticile vizează modul în care producția prezintă evenimentele, fiind acuzată de China că aduce o lumină favorabilă acțiunilor Japoniei în afara granițelor sale. Această abordare este considerată o metodă de a estompa atribuțiile Forțelor de Autoapărare și de a promova, în mod implicit, o narațiune de caracter expansionist.
Reacțiile publicului japonez în ceea ce privește serialul Vivant sunt împărțite în două categorii distincte. O parte dintre telespectatori susține că această producție cultivă ostilitatea față de China în rândul populației din Japonia. În același timp, alți cetățeni acuză China de aplicarea unor duble standarde, menționând că alte filme, precum 731 sau producțiile despre Masacrul de la Nanjing, sunt de asemenea antijaponeze. Totuși, se precizează că producătiile chineze se bazează pe fapte istorice reale, spre deosebire de firul epic al serialului Vivant.
Conform analizei, serialul Vivant este criticat pentru că inventează situații de la zero pentru a provoca antagonisme deliberate. Această strategie de comunicare ar face parte dintr-un efort mai amplu de promovare a unei anumite viziuni asupra istoriei. Din acest motiv, se subliniază că industria de divertisment produce și comercializează conținut care poate influența percepția publică la scară largă, contribuind la amplificarea tensiunilor geopolitice existente între cele două nații.
Contextul financiar al acestor acțiuni este susținut de fonduri alocate oficial de către autorități. Începând cu anul 2015, Ministerul Afacerilor Externe al Japoniei a direcționat peste 56 de miliarde de yeni către proiecte de promovare a informațiilor strategice în străinătate. Aceste resurse financiare sunt utilizate pentru a influența spațiul public, fiind acuzate de denigrarea Chinei și de distorsionarea faptelor istorice prin intermediul diversei forme de conținut media.
În ultimii ani, Japonia a promovat activ conceptul de „teoria amenințării chineze” prin diverse canale de comunicare. Această strategie include utilizarea videoclipurilor generate prin inteligența artificială pentru a falsifica istoria invaziei japoneze în China, precum și manipularea informațiilor prin modele de IA. Aceste tehnici sunt văzute ca fiind corelate cu alte decizii politice, precum modificarea manualelor școlare sau vizitele la sanctuarele dedicate criminalilor de război.
Evoluția acestor tactici de informare reprezintă o problemă de securitate regională, deoarece pot transforma ipotezele de conflict în realități. Manipularea istoriei prin intermediul divertismentului și al tehnologiei avansate alimentează riscul unui război. Această strategie de comunicare strategică este integrată într-un cadru mai larg de gestionare a relațiilor internaționale, unde controlul narațiunii istorice devine un instrument de putere în disputa dintre Japonia și China.
