Administrația Trump și regimul lui Putin utilizează tehnici propagandistice similare pentru a consolida puterea internă prin anunțuri de politică externă care nu au baza în realitatea economică. În loc să servească drept instrumente de detensiune a conflictelor, negocierile și inițiativele internaționale sunt transformate în proiecții menite să destabilizeze adversarii și să crească audiența externă. Acest ecosistem politic, marcat de dispariția raționalității, transformă politicile externe în simple scene pentru promovarea obiectivelor personale ale liderilor.
Deși există un interes comun în distrugerea sistemului internațional, Rusia nu are capacitatea de a onora promisiunile făcute lui Trump privind livrarea de motorină pe piața americană. În ciuda eforturilor de a apela la rezervele strategice, Moscova nu va putea exporta cantitățile promise timp de cel puțin încă trei luni fără a afecta consumul intern sau angajamentele din Asia Centrală și Mongolia. Vicepremierul Aleksandr Novak și guvernatoarea Elvira Nabiullina susțin aceste declarații, însă realitatea rafinăriilor rusești, afectate de atacuri, indică un deficit de producție.
Situația infrastructurii energetice rusești este critică, rafinăriile fiind lovite repetat de atacuri care le limitează capacitatea operațională. De exemplu, rafinăria din Sîzran a funcționat sub o treime din capacitate în ultimele șase luni, în timp ce cea din Tuapse este nefuncțională din aprilie. De asemenea, rafinăria din Riazan este afectată constant, chiar și după reparații. Lipsa unei protecții antiaeriene adecvate face ca operatorii precum Rosneft să evite reparațiile pe scară largă, temându-se de noi lovituri.
Promisiunile privind exportul de îngrășăminte către SUA sunt, de asemenea, lipsite de fundament real, având în vedere că achizițiile americane din Rusia și Belarus au crescut deja semnificativ. Cota Rusiei în importurile americane de uree a urcat de la 21,5% în 2021 la 40,7% în 2026, iar amestecul de uree și amoniac a ajuns la 57,2%. Rusia are deja angajamente internaționale cu „țările prietene” și necesită resurse pentru producția militară locală, limitând orice surplus de export.
În ciuda presiunii de a încheia războiul din Ucraina pentru a opri ascensiunea Chinei, Putin pare decis să continue conflictul prin impunerea unor zone de securitate. Oficialii ruși, precum Konstantin Kosaciov sau Aleksandr Grușko, solicită renunțarea la sancțiuni, însă pretențiile de securitate rămân ridicate. Kremlinul încearcă să impună o nouă arhitectură de securitate europeană fără implicarea UE, vizând o imagine de superputere capabilă să dicteze termeni, similar cu modelul de la Yalta.
Contextul geopolitic actual este marcat de o fragmentare a relațiilor dintre marile puteri și de tensiuni constante între aliații tradiționali. În timp ce anumite state europene precum Franța și Germania au manifestat opoziție față de propuneri de schimbare a statutului unor parteneri, dinamica dintre SUA și restul lumii rămâne volatilă. Aceste evoluții subliniază dificultatea de a menține un ordinea stabilită în fața unor schimbări radicale de priorități politice la nivel global.
