Un summit propus de Kremlin, care ar urma să aibă loc în China luna viitoare, ar putea marca începutul unei noi ordini mondiale. Întâlnirea dintre Donald Trump, Vladimir Putin și Xi Jinping ar putea simboliza momentul în care marile puteri decid să își împartă sferele de influență. În acest scenariu, statele mai mici riscă să fie abandonate la discreția marilor actori, iar suveranitatea acestora ar putea deveni dependentă de bunăvoința marilor puteri.
Strategia de securitate a administrației Trump indică o schimbare majoră de direcție față de rolul tradițional al Washingtonului. Un document de 33 de pagini critică aliații actuali, dar evită confruntarea directă cu Rusia și China. În ceea ce privește conflictul din Ucraina, accentul nu cade pe responsabilitatea Moscovei, ci pe posibilitatea unei reconcilieri între Rusia și Europa. Această abordare tranzacțională transformă securitatea colectivă într-un instrument de negociere pentru interesele imediate ale Statelor Unite.
Pentru Vladimir Putin, această eventuală reconfigurare reprezintă o oportunitate strategică de a-și valida obiectivele de decenii. O administrație americană dispusă să negocieze viitorul Ucrainei fără a pune în discuție agresiunea Rusiei ar fi o victorie diplomatică majoră. Readucerea liderului rus în centrul diplomației internaționale, alături de președintele american și cel chinez, ar putea slăbi izolarea Moscovei. În acest context, Rusia ar putea apărea ca un arbitru al noii ordini, nu ca un agresor.
China ar putea beneficia, la rândul său, de reducerea implicării americane în Asia de Est. O astfel de schimbare ar lărgi spațiul de manevră al Beijingului în Marea Chinei de Est și în Marea Chinei de Sud, crescând presiunea asupra Taiwanului. Dacă Ucraina este tratată ca parte a sferei de influență rusești, există riscul ca și Taiwanul să fie privit în aceeași manieră de către marile puteri. Japonia, Coreea de Sud și Australia ar fi astfel forțate să își reevalueze calculele de securitate.
Europa riscă să devină marele perdant în acest nou cadru de negociere între marile puteri. Într-o lume în care Washingtonul preferă negocierile directe cu Moscova și Beijingul, Uniunea Europeană ar putea fi împinsă la periferie. Securitatea europeană ar putea depinde de procese decizionale la care continentul nu participă și pe care nu le poate controla. Această situație ar putea forța Europa să se angajeze într-o cursă costisitoare de reînarmare pentru a asigura propria apărare.
Istoria diplomației arată că astfel de inițiative pot fi nesigure și pot produce pierderi de încredere pentru aliați. Chiar dacă un summit nu redesenează instantaneu harta lumii, normalizarea ideii că marile puteri decid soarta celorlalți este un pericol real. Dacă Statele Unite renunță la rolul de garant al ordinii bazate pe reguli, vor lăsa un vid de putere care va fi ocupat de actori care consideră că forța le conferă dreptul de a domina restul planetei.
