Noul ministru al Energiei, Dumitru Chisăliță, moștenește un sector marcat de necesitatea unei rescrieri complete a Strategiei Energetice Naționale. Deși Programul de Guvernare pare să fie aliniat cu Strategia Națională de Apărare, documentul energetic actual este considerat perimat din cauza volatilității pieței și a dependenței de importuri. Este necesară o rescriere totală a strategiei, bazată pe date reale și riscuri actualizate, pentru a evita o formă de autoamăgire instituțională în fața noilor realități de piață.
Programul de Guvernare propune șase obiective strategice, însă implementarea lor este îngreunată de lipsa unor mecanisme clare. În ceea ce privește securitatea energetică, există un progres prin menționarea condiției ca ieșirea cărbunelui din mix să fie însoțită de capacități de înlocuire. Totuși, obiectivele privind emisiile reduse de carbon și eficiența energetică se confruntă cu istoricul de întârzieri și proiecte blocate. În plus, sprijinul pentru consumatorii vulnerabili rămâne incert din cauza lipsei unei definiții clare a acestora la nivel ministerial.
Digitalizarea rețelelor reprezintă o urgență critică, dar procesul este blocat de două bariere legislative majore. În primul rând, legea managementului corporativ limitează capacitatea de modernizare a Transelectrica. În al doilea rând, rețelele de distribuție, fiind sub management privat, necesită un sprijin din partea ANRE, instituție care este considerată nereformabilă. Fără aceste schimbări, investițiile necesare pentru modernizarea infrastructurii vor rămâne sub presiunea unor reglementări care nu permit un ritm de dezvoltare adecvat cerințelor actuale.
Eficiența operațională a companiilor de stat este, de asemenea, compromisă de cadrul legislativ actual. Deși statul deține peste 70% din producția de energie, legislația achizițiilor publice împiedică realizarea proiectelor într-un orizont de timp scurt sau mediu. Managerii acestor companii se confruntă cu un sistem care penalizează transparența, făcând imposibilă aplicarea unor direcții de dezvoltare rapide. Fără reformarea legislației privind achizițiile, orice intenție de îmbunătățire a sectorului rămâne un simplu exercițiu de retorică politică.
Problema fundamentală a costurilor ridicate provine din modul în care se stabilește prețul marginal pe Piața pentru Ziua Următoare (PZU) a OPCOM. Prețul nu este determinat de costul mediu de producție, ci de ultima ofertă acceptată, adică de cea a celei mai scumpe centrale necesare pentru echilibru. Acest mecanism face ca producătorii de energie ieftină, precum cei de la hidro, nuclear sau regenerabile, să încaseze profituri mari, în timp ce consumatorul plătește prețul dictat de centralele pe gaz sau cărbune.
Sectorul energetic românesc se confruntă cu o structură legislativă care blochează progresul prin trei piloni: legislația piețelor de energie, legislația achizițiilor publice și legea managementului corporativ. Reformele cosmetice nu sunt suficiente pentru a aborda volatilitatea și transferul de riscuri către consumator. Este necesară o schimbare radicală a fundamentelor juridice pentru a permite industriei să funcționeze normal și pentru a reduce prețul energiei electrice la nivel european.
