Propunerea președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, de a conferi Canadei statutul de „membru asociat” al Uniunii Europene a generat dezacorduri diplomatice semnificative în cadrul blocului. Deși obiectivul de consolidare a cooperării este susținut, terminologia utilizată rămâne un obstacol politic major. State precum Germania, Franța, Italia și Belgia au exprimat scepticism față de această formulare, preferând o abordare care să nu creeze confuzii cu alte tipuri de parteneriate existente.
Germania conduce eforturile pentru eliminarea acestui termen din proiectul de declarație oficială, fiind susținută de alte capitale europene. Diplomații susțin că eticheta a fost impusă înainte de stabilirea conținutului concret al acestei noi relații. Unul dintre diplomați a descris situația ca fiind un proces în care s-a „pus carul înaintea cailor”, deoarece propunerea a fost anunțată fără o consultare prealabilă a guvernelor naționale, ignorând necesitatea unei definiții clare a statutului propus.
Bernd Lange, președintele Comisiei pentru comerț a Parlamentului European, a confirmat interesul UE pentru o cooperare strânsă cu Canada, dar a refuzat utilizarea termenului de „membru asociat”. El a subliniat că această denumire lasă prea mult loc de interpretări eronate în raport cu acordurile de asociere actuale. Obiecțiile vizează exclusiv aspectul de comunicare și precizia juridică, nu intenția de a întări legăturile economice sau de apărare cu Ottawa.
Statutul de membru formal este imposibil pentru Canada, deoarece documentele fondatoare ale UE limitează apartenența la spațiul geografic european. Spre deosebire de vecinii europeni, precum Regatul Unit sau Elveția, Canada nu urmărește accesul la piața internă prin cele patru libertăți de circulație. Planul actual presupune identificarea unor domenii practice de cooperare, precum construcția de cabluri submarine sau gestionarea materiilor prime critice, înainte de a decide dacă sunt necesare noi tratate.
După summit, vor începe lucrările pe șase domenii prioritare, urmând ca progresele să fie analizate după șase luni. O evaluare completă va avea loc peste un an, la următorul summit UE–Canada, pentru a vedea dacă Ottawa poate beneficia de programe precum Horizon Europe sau Erasmus. Dacă criteriile sunt îndeplinite, Canada ar putea deveni primul stat care obține acest statut specific, într-un experiment diplomatic care vizează diversificarea dependențelor comerciale.
Această încercare de consolidare a relațiilor transatlantice intervine într-un context geopolitic marcat de presiunea exercitată de Statele Unite, China și Rusia. Pentru Canada, diversificarea parteneriatelor este o necesitate strategică pentru a reduce dependența de comerțul cu Washington, în special în contextul presiunilor politice și tarifare de la nivelul SUA. Parteneriatul cu UE este văzut ca o modalitate de modernizare a infrastructurii și a securizării legăturilor energetice.
