Nivelul presiunii exercitate de puteri externe asupra deciziilor politice ale Uniunii Europene a crescut de opt ori față de anul 2018. Analiza ISPI intitulată „Securitate economică, UE împotriva tuturor?” identifică trei actori principali în acest proces: China, Statele Unite și Rusia. Totuși, Beijingul se distinge prin gravitatea acțiunilor sale, fiind responsabil pentru 54% dintre evenimentele de coerciție economică măsurate în prezent, în timp ce Statele Unite dețin 20%, iar Rusia 17%.
Strategia Chinei se bazează pe controlul resurselor critice și al centrelor de producție. Beijingul controlează peste 90% din capacitatea mondială de rafinare a pământurilor rare și a magneților permanenți, oferindu-și astfel pârghii economice semnificative. Un exemplu recent a fost limitarea exporturilor de pământuri rare prin licențiere, o mișcare menită să influențeze taxele vamale din Statele Unite și să demonstreze costurile ridicate ale reducerii dependenței de input-urile chinezești pentru cele 27 de state membre UE.
Impactul comercial al Chinei asupra Europei este marcat de un deficit masiv și de o creștere constantă a importurilor. În 2025, deficitul comercial al UE față de Beijing a ajuns la aproximativ 360 de miliarde de euro, ceea ce înseamnă aproape 1 miliard de euro pierdut în fiecare zi. Comparativ cu datele din 2024, exporturile europene au scăzut cu 6,5%, în timp ce importurile din China au înregistrat o creștere de 6,4%, evidențiind o asimetrie persistentă.
Coerciția chineză utilizează adesea mecanisme birocratice și tehnice pentru a evita sancțiunile oficiale și regulile Organizației Mondiale a Comerțului. Incidentul din 2021 cu Lituania este citat ca un exemplu relevant, când Beijingul a exclus Vilnius din lanțurile de aprovizionare după deschiderea unui birou de reprezentare taiwanez. Aceste metode fac intervenția UE dificilă pe canalele tradiționale, deoarece nu implică un embargou formal, ceea ce ar fi expus China unor consecințe juridice imediate.
Sectorul manufacturier este cel mai vulnerabil în fața acestor presiuni, afectând în mod direct economiile Italiei și Germaniei. Totuși, UE dispune de instrumente de apărare prin specializarea producției sale. Italia și Germania mențin o poziție de lider în sectoare precum echipamentele electrice, farmaceutice, biotehnologice, aerospațiale și de apărare. Bunurile europene sunt caracterizate prin standarde înalte și un know-how specific, ceea ce face înlocuirea lor extrem de complexă și costisitoare pentru partenerii comerciali.
Evoluția acestor dinamici comerciale reflectă o schimbare profundă în arhitectura securității economice globale. În ultimul deceniu, dependența de lanțurile de aprovizionare globale a devenit un instrument de negociere geopolitică, unde controlul asupra materiilor prime și tehnologiilor de vârf dictează capacitatea de influențare a deciziilor politice regionale și internaționale.
