O publicație oficială a Ministerului Afacerilor Externe al Federației Ruse, intitulată „Rusia în politica globală”, a prezentat un material care analizează mecanismele de comunicare ale Kremlinului. Articolul, semnat de Stanislav Artistov, doctor în științe istorice și șef al unei catedre de la Universitatea Națională de Cercetare „Institutul Energetic din Moscova”, împreună cu Ilia Logvenkov, oferă o perspectivă atipică asupra modului în care sunt gestionate narațiunile de război. Autorii examinează modul în care statul utilizează justificări istorice pentru a legitima extinderea controlului asupra periferiei.
Textul explică faptul că practica imperială de a menține controlul asupra unor teritorii este justificată prin nevoia de a restaura ordinea și de a proteja populația. Autorii subliniază că amintirea Marelui Război pentru Apărarea Patriei și experiența Războiului Rece sunt folosite pentru a crea o percepție a unei încercuiri ostile. În comunicarea media, amenințarea este prezentată ca fiind externă și în creștere, astfel încât utilizarea forței să apară ca un răspuns necesar, decis după epuizarea mijloacelor non-violente.
În material, se recunoaște faptul că, după 2014 și după 2022, spectrul interpretărilor admise în Rusia s-a restrâns drastic din cauza legislației. Legile privind discreditarea armatei și difuzarea de informații false impun limite juridice jurnaliștilor și cetățenilor. Autorii menționează că, în 2025, Dmitri Peskov a calificat cenzura de război drept justificată, deoarece Rusia se află într-o stare de război în spațiul informațional, subordonând comunicarea publică logicii apărării statului.
Articolul descrie și tehnica de depersonalizare a adversarului utilizată în mass-media oficială rusă. În timp ce atacurile Ucrainei asupra teritoriului Rusiei sunt raportate prin detalii despre distrugeri și victime pentru a confirma rolul de victimă, atacurile rusești sunt prezentate într-un limbaj sec și formal. Se menționează lovirea de întreprinderi militare, industriale sau energetice, fără a comunica aproape deloc informații despre morți sau răniți din partea ucraineană, menținând astfel o distanță față de realitatea conflictului.
Concluzia autorilor avertizează că rolul de victimă oferă o legitimitate inițială, dar nu elimină întrebările privind scopurile și proporționalitatea forței. Neconcordanța dintre descrierea oficială și realitate contribuie la răspândirea cinismului în societate. Conflictul dintre norma declarată și dovezile vizuale duce la delegitimarea externă a utilizării forței, în timp ce înlocuirea explicațiilor cu formule morale repetate intensifică nemulțumirea socială în interiorul Federației Ruse.
În Rusia, astfel de analize pot atrage sancțiuni penale severe conform Codului penal. Articolul 207.3, privind difuzarea de informații false despre utilizarea Forțelor Armate Ruse, și articolul 280.3, privind discreditarea acestora, prevăd pedepse cu închisoarea de până la cinci ani. Peste 500 de persoane au fost deja condamnate în temeiul acestor prevederi legale, ceea ce subliniază riscul juridic al oricărei critici sau analize care contrazice narațiunea oficială a statului.
