Polonia deține o influență semnificativă în cadrul instituțiilor europene, depășind capacitatea de acțiune a României, în ciuda faptului că ambele state ocupă poziții strategice pe flancul estic al NATO și al Uniunii Europene. Fostul ambasador al României la Varșovia, Ovidiu Dranga, analizează cauzele pentru care Bucureștiul nu a reușit să obțină o voce comparabilă cu cea a polonezilor la Bruxelles. Analiza sa intervine într-un context de tensiuni politice în Polonia, marcate de un conflict instituțional între președintele Karol Nawrocki și guvernul condus de Donald Tusk.
Conflictul polonez se concentrează pe controlul Tribunalului Constituțional, unde șapte judecători aleși de Parlament au ocupat sediul instituției. Această acțiune a dus la suspendarea președintelui Tribunalului, Bogdan Swieczkowski, printr-o decizie a judecătoarei Anna Korwin-Piotrowska. În urma acestui eveniment, președintele Karol Nawrocki a acuzat o preluare forțată a unei instituții constituționale, în timp ce premierul Donald Tusk a susținut că demersurile guvernului vizează restabilirea statului de drept în țară.
Ovidiu Dranga susține că România a făcut greșeli strategice încă de la începutul procesului de aderare din 2007. El menționează că lipsa elaborării unei strategii postaderare a împiedicat navigarea eficientă în noul context european. Fostul diplomat subliniază că, deși România are o pondere economică și demografică relevantă și o contribuție importantă la economia UE, țara nu a reușit să transforme aceste resurse într-o influență reală și concretă în deciziile de la Bruxelles.
O problemă majoră identificată de Ovidiu Dranga este coordonarea interinstituțională defectuoasă în ceea ce privește afacerile europene. El sugerează că departamentul responsabil de aceste coordonări ar trebui să fie subordonat direct prim-ministrului pentru a evita sincopele și lipsa de aplomb. În prezent, lipsa unei structuri eficiente de promovare a intereselor naționale afectează capacitatea României de a negocia poziții și resurse financiare într-un sistem european extrem de sofisticat.
În plus, fostul ambasador critică mentalitatea clasei politice și a experților români, care nu au asimilat complet condiția de membru al Uniunii Europene. El observă o tendință de a percepe deciziile europene ca pe niște cerințe externe, folosind un limbaj care separă România de procesul de negociere. Această abordare denotă, conform lui Ovidiu Dranga, un deficit de înțelegere și o incapacitate de a se mobiliza pentru a participa activ la elaborarea politicilor comune.
Rolul de membru în Uniunea Europeană implică participarea directă la procesele de negociere și la adoptarea reglementărilor, nu doar recepționarea acestora. Din punct de vedere istoric, procesul de integrare europeană a transformat modul de funcționare al statelor membre, impunând o implicare constantă în arhitectura de guvernare a blocului. România se află în procesul de adaptare la acest mecanism de decizie colectivă de aproape două decenii de la intrarea în bloc.
